Tumultul bătăliei de mult a amuţit.
Hangerul fără nume îşi plânge azi tăişul,
Prăseaua aurită în sânge s-a mâlit
Rărind amarnic, de vrăjmaşi, desişul.

Inima împietrită refuză să-nţeleagă,
De gloria deşartă ţi-e sufletul golit,
Când pasul se târăşte fără vlagă
Pe câmpul ars de umbre, de viaţă pustiit.

Când mâna se afundă până la cot în sânge,
Victoria sălcie îţi strepezeşte dinţii,
Cununa glorioasă ruşinea grea ţi-o frânge.
Cu ura-ţi fără noimă le-ai mâniat părinţii.

Nici bocetul de mamă,
Nici ţipătul de prunc,
Nici cea mai grea sudalmă,
Blestemul cel adânc
Nu-ţi vor spăla ruşinea
Ce-ţi stăpâneşte trupul,
Ce-ţi otrăveşte pâinea
Şi-ţi amărăşte stupul.

Ce rost mai are truda
Când cucereşti cenuşă?
Sub brazdă trimis-ai ruda
Iar moartea-ţi pare acum… o uşă.