Credinţe mor în umbra
Deşartelor orgolii,
Purtând în gură sumbra
Veste veni-vor solii
Şi-n tobele dogite
S-or bate noi cadenţe
Când glasuri răguşite
Urla-vor decadenţe,
Iar oase lustruite
S-or răsuci în tombe
Când hoarde instruite
Vor năvăli cu bombe
Pojghiţa omeniei
Să facă mii fărâme
Zvârlindu-i sărăciei
Resturi de voci postume
Ce-şi strigă suferinţa
Şi-n loc de alinare,
Ne vor stârni dorinţa
De cruntă răzbunare
Legând în jurul vieţii
Cumplitul cerc de foc,
Darnici, jertfi-vom morţii
Şi bruma de noroc.

De ajuns e o sămânţă
De nemiloasă ură
S-atingă o fiinţă
Şi, cât ar fi de pură,
S-o umple de obidă.
Veninul s-o inunde
Şi, în loc de fluturi-n omidă,
Păiajeni s-or ascunde.

Să fie oare veacul
Acesta de-nrobire?
Ori noi găsi-vom leacul
În marea de iubire…

Când bezna te măsoară
Cu ochi de prădător,
Aripi desfă şi zboară
Spre cerul visător.
Din mlaştini hrăpăreţe
Înalţă către soare
Petale îndrăzneţe
Pe lujer drept, de floare.
De mâl cleios să scuturi
Al tău verde profund,
Duhoarea să înlături
Cu-al tău parfum fecund.
Luminii să-i faci cale
În putredul noroi,
Iubirii, jos, în jale,
Să îi croieşti altoi.