Ere se cern prin a timpului sită.
Universu-i zgârcit. El nu face risipă.
Arde secole-ntregi picurate-n secunde,
Din cenuşile reci naşte stele fecunde,
Le ascunde gelos prin nori de nebuloasă,
Le iubeşte turbat mânat crunt de angoasă.
În spaima-i stupidă le vrea înlănţuite
Andromede sublime în neant ţintuite,
Hărăzite doar lui şi privirii hulpave,
Nestemate pe cer şi iubirii lui sclave.
Nu cumva vreun cuvânt din cer le smintească
Ori tainicul gând vreun dor să trezească.
Le vrea pure. Cleştar. Neatinse vestale.
Pentru ele a trasat de timp reci hotare.
Muritorii se tem să pornească spre stele,
Viaţa nu li-i destulă s-ajungă la ele.
Doar poeţii visează. În a lor disperare,
Din abis, tot aşteaptă, în stropi, alinare.
Toarnă aur în vers făurind dragi inele,
Se mint c-ar fi miri şi mirese sunt ele.
Dar timpul hain destramă orice vrajă,
Universul deştept pune cerberi de strajă.
Lumi unite se rup sub tăiş de secure…
Timpul face prăpăd şi-n iubirile pure.
Peste veac alţi poeţi turna-vor verighete
Visând nunţi în cer cu astrele fete.
Universul va cerne gelos marea sită,
Muritorii s-or trece mânaţi de ursită.