De ce îţi cauţi calea
Pe drumuri pietruite?
De ce alegi cărarea
Cu dale şlefuite?

De ce-ţi omori visarea
Cu visul cel străin?
Împinge valuri marea
Către egal destin?

Te bălăceşti tihnit
În vieţi de-mprumut,
Îţi spui că ţi-e sortit
Şi te-amăgeşti plăcut.

Placid, refuzi să lupţi,
Din mreje nu te smulgi,
Ţi-e bine, te înfrupţi,
Te laşi purtat şi… curgi

În nepăsarea-ţi oarbă.
Cuvinte fără vlagă
Laşi mintea să absoarbă,
Fără să înţeleagă.

Ai soarta învăţată
Ca lecţia la şcoală
Iar harta desenată
Voinţa îţi doboară.

Când vei deschide ochii
Spre zorii minţii tale?
Când vei da liber veghii
Şi lanţurilor tale?

Când vei simţi zvâcnirea
De zbor fragil de flutur
Râvnind nemărginirea
Sub flori care se scutur?

Când aripa-ţi cea-naltă
Va despica uitarea
Ieşind din „laolaltă”
Descătuşând visarea?

Gata cu nepăsarea!
Tu, suflete sătul.
Asta îţi e chemarea?
Te-ai irosit destul!

Nu-s anii tăi! Nu-ţi aparţin!
Nisipul curge mut
Căci ceasul îţi e plin
Cu timp de împrumut.