Întuneric… Şi o spuză de stele. Mintea veghează… Veghează orele trecătoare şi stelele căzătoare.
Întuneric… Şi o linişte de sfârşit de lume.
Inima tresaltă. Tresaltă de murmur şi şoaptă.
Şi stele se caută-n noaptea eternă. Îşi aruncă ocheade neobrăzate, priviri deocheate.
Şi mintea veghează… Şi ochiul caută-n noapte departe începuturi de lumi deşarte ferindu-şi lumina de negrele hăuri ca de moarte.
Şi pleoapa se zbate. Se zbate în noapte ca blestemul pe buze mofluze de muze.
Şi şoaptele zboară departe, mai departe de gânduri deşarte.
Mă cheamă în noapte…
În spuza de stele să-mi răcoresc fruntea şi să-mi las mintea să zboare printre supernove şi şoapte către începuturi tăcute purtând în pântece nenăscute seminţe de şoapte.