Ţie, a-toate-critic, astăzi îţi trimit carte…
Născut să fii prea cinic, de bucurii n-ai parte,
Că tot ce scrie altul îţi e străin şi… pute
Că fraza-i scurtă, lungă şi vorbele sunt slute.

Nici stilul nu-i acela pe care l-ai dorit,
Coşului gras şi negru lucrarea mi-ai sortit
Şi foarte plin de tine, rostit-ai jovial:
„Drăguţă, nu-i de tine, nu scrii comercial…
Ei vor mereu mult sânge, prăpăd, arme, durere,
Pentru ei să-ţi dai duhul în lumea care piere.
Nu publicăm de bine, nu vinde-i desuet,
Nu vor să vadă versuri, tot omul e… poet.”

Unul de trece pragul vechii tale cutume,
Baţi din picior, faci larmă şi urli către lume
Că a-ndrăznit, sărmanul, să-ţi iasă din tipare,
„Este un Neica Nimeni” – tu strigi în gura mare,
Dar nu gândeşti o clipă că tot ce scoţi din tine
Tu porţi de dinăuntru şi-ţi zici: „Aşa e bine!”
Venin, noroi şi ură, ocări şi vorbe grele,
Tot asta-mproşti pe-afară spunând: „Sunt ale mele.”

Flori nu poţi semăna când sufletul ţi-e negru…
Când eşti părtinitor, n-ai cum să fii integru.

Poate că, prin străfunduri, ai gânduri pozitive
Da’-n goana după faimă devin „neconstructive”,
Se pierd în vorbe aspre şi fraze seci, trunchiate,
N-ai vreme de-ajutor… prea multe deadline-uri decalate.

Dacă te pregăteşti, cu-n suflet, curând, să freci pe jos,
Să-ţi aminteşti: marele coş al lumii te-aşteaptă bucuros.