În aerul străin înecăcios,
Îmi caut calea printre temple în ruină.
Oraşul e acum deşert sărăcăcios
Iar soarele dispare ros de vină.

În dansul şui al torţei dezlânate,
Întreg Egiptul se animă în pereţi.
Sub mâini de sclavi cad spicele înalte
În cântul-rugă îngânat de cântăreţi
Şi ziduri grele se despincă-n văl de fum
Stânci risipite din nisipuri se adună,
Se rânduiesc palate, croiesc drum
În vaietul de sclavi, biciul răsună.

Un tânăr pirpiriu cu ochi adânci, pictaţi,
Înveşmântat în aur şi rubine
Se face auzit între constructorii miraţi,
Mormântu-şi vrea un munte şi mai bine.
Încrâncenat, arată către cer,
Urlă turbat, se zbate-n neputinţă.
Jos, printre oameni, simte că-i stingher,
Să oglindească cerul în deşert nu-i cu putinţă.

Cu-n gest tăios gloata umilă risipeşte,
Spre templu se întreaptă-ndurerat,
Zei împietriţi în goană ocoleşte,
Nu-i pasă că-n ofrande a călcat.
Un zid cedează mâinii sale slabe,
În întuneric se avântă fără spaimă.
Hruba, un labirint pare privirii oarbe,
De nu-i ştii rostul, morţii vei da seamă.

Adânc, în bezna fără de-nceput,
Găseşte pusnicul pierdut în lunga-i viaţă.
Ca preot tânăr pe bătrâni nu i-a crezut,
Trufaş, pe Ra l-a înfruntat pe faţă.
De-atunci îşi duce traiul sub pământ,
Vederea i s-a scurs pe dinăuntru.
Cu zeii cruzi legat în jurământ,
Sorţii parşive-i râde hâtru.

Toiagul adânceşte în nisip fluid,
Hartă stelară îşi aşterne la picioare,
Rânjeşte strâmb la gândul cel perfid
Şi regelui din stele-i pune cingătoare.
„Acolo!” Şoapta se-nfinge-n beznă ca un fulger.
„Acolo nu vor ei, îmi spun că-i sacrilegiu…
Se tem că voi seca al cerului sfânt uger”
„Eşti faraon! Îţi pleci urechea la cortegiu?
Te văd umil, supus, cu alte idealuri,
Prea crud să porţi Egipetul pe umeri,
Înveţi în silă inutile ritualuri,
Cu spaimă-n suflet zilele îţi numeri…”
„Acolo ori niciunde!” răsună-n întuneric.
„Fii faraon, copile! Dorinţa ta e lege!
Acum ori niciodată, de vrei să fii puternic
Pe veci, al tău stăpân să fii alege!”

Vântul sălbatic dinspre Nil
Pulberea vremii în deşert sporeşte,
Duşman statornic şi subtil
Sculptate muchii şi statui toceşte.

Te regăsesc în ani matur, înconjurat de oaste.
În trup porţi bătălii adânc săpate,
Alaiuri te urmează în palate vaste,
Poruncile-ţi sunt vorbe măsurate.
Noaptea de peste ani e fum subţire,
Planul măreţ, pe jumătate ridicat.
Pe mulţi îi sperie a lui menire,
La ruga lor rămâi neînduplecat.

În templu zumzăie, în roiuri, trupuri rase
Înveşmântate în in alb ca în lumină.
Căutături ferite, groază, feţe trase…
Soborul sfânt invocă zeii în surdină.

Un preot spân aruncă-n şoaptă sumbră
Blestem îngrozitor felinei adorate
Că a-ndrăznit să-ţi calce-n umbră
Şi clipele-ţi sunt astfel numărate.
Îşi face griji că-n grabă te vei stinge
Şi nu vei zămisli alt răsărit,
Al piramidei vârf nu vei atinge
Şi îţi va fi mormântul nesfârşit.

Profetul prea zelos alungi în zări îndepărtate,
Refuzi să crezi că zeii pot muri.
Îţi pregăteşti cu grijă rituri complicate
Convins că viaţă veşnică ţi-or dărui.
Nădejdea o-ntăreşti cu scarabei
Sculptaţi în pietre scumpe, delicate.
Tincturi, licori, otrăvuri bei
Crezând că moartea ţintuieşti cât mai departe.

Te legi în pânză strâns ca-n jurământ,
Anubis te-ngrijeşte ca un tată,
Ticseşti cu aur şi averi al tău mormânt,
Iubirea-i în canope ferecată.

Gândeşti nebun să ţii zălog în trup
A vieţii taină, dincolo de moarte.
Capcane crâncene pândesc sigilii ce se rup,
În stânci sapi semne, morţii îi scrii carte.

Sfârşitul te găseşte-n asfinţit,
Iar luna cea bălaie n-are milă,
Îţi luminează fără jenă trupul ciopârţit
Îmbălsămând cu raze carnea cea umilă
În timp ce vântul cel sălbatic dinspre Nil
Pulberea vremii în deşert sporeşte.
Duşman statornic şi subtil
Sculptate muchii şi statui toceşte.

Ca un nebun, cu Sfinxul ai făcut prinsoare
Zicând că timpul învingi fără armă,
Te-ai pus în slujba zeului tău Soare
Iar trupul, prins în pânzele de mort, pare să doarmă.
Nemuritor ajuns hârcă uscată-n zdrenţe
Ce rost să dau acum chipului tău de aur?
La ce ţi-au folosit coşciugele măreţe
Cu trudă cizelate-n mâini de faur?

Acum doar vântul cel sălbatic dinspre Nil
Pulberea vremii în deşert sporeşte.
Doar el, duşmanul tău statornic şi subtil
Sculptate muchii şi statui toceşte.
Fără să-i pese cine eşti şi ai fost
Timpul cel crud nu iartă.
În praf de dinastii păşeşte maiestos
Doar piramidei tale respect poartă.