Soarele lună-mi pare
În pâcla plumburie,
Pribeag din altă lume
Prin asta rătăcit.
Strigoi mânaţi de hulă
Din crângul des s-arată,
Oşteni mânaţi de ură,
Nicicând stăpâni pe soartă,
Veşnica bătălie-şi poartă
Tocmită pe nimic.

Văzduhul dat în clocot
Nu varsă nici dangăt, nici tropot.

Tăcuta încleştare nu lasă pe retină
Nici dâră-nsângerată şi nici tină,
Doar umbre hâde sufocate de furie,
Fuioare dezlânate de pâclă plumburie.
Şi peste crângul rece, jumate desfrunzit,
Doar buha vigilentă străjuieşte
Fără să-i pese că timpul i-a urzit
Giulgiu sărac de frunze şi-o jeleşte
Fără să fi pierit…

Soarele lună-mi pare,
Cernit zăbranic pe obraz.
Îmi pare palid ca o arătare
Înfăşurat în ceaţă ca-n necaz.