Dacă e musai… cu plăcere…

Dragilor, flăcăii ăştia de la Uniune spun că e musai să avem grijă de datele voastre personale. Eu zic să o facem şi pe asta, că tot acolo e. Chiar dacă eu n-am să folosesc în veci datele voastre personale, ei spun că trebuie să explic cum stau lucrurile. Aşadar…

Cine administrează acest blog

Acest blog este administrat de autorul lui, persoană fizică, pasionată de scris şi citit. Dacă, printr-o minune birocratică, aveţi nevoie să luaţi legătura cu administratorul blogului în legătură cu datele personale, o puteţi face la theweaver@dreamweaver.ro. Nu promit răspunsuri filozofice, dar încercăm să fim oameni.

Comentarii

Fără comentarii… De-a lungul timpului (şi e ceva timp de când fac asta) am constatat că cele mai multe comentarii nu au rol constructiv, deci NU ŢINEM. Prin urmare, nu colectăm date personale prin comentarii pentru simplul motiv că nu există comentarii.

Cookies, adică „prăjiturele”

Nu-s bune, îngraşă… Ei bine, la accesarea acestui blog este inevitabil să nu-ţi izvorască mici fişiere tip „fursec” pe dispozitivul preferat (computer, tabletă, telefon). Aşa merg lucrurile, aşa sunt construite website-urile şi nu avem ce să le facem.

Acestea pot include:

  • cookies tehnice necesare funcţionării site-ului;

  • cookies de analiză a traficului (statistici).

Nu stăm acum să facem teoria chibritului. Dacă nu vă plac, folosiţi frumuşel browserele pe modul „privacy” sau „incognito”, ori blocaţi cookies din setările browserului şi aţi scăpat de o belea.

Vreţi să ştiţi mai multe despre ele? Îl întrebaţi pe chat GPT că le ştie el pe toate.

Conţinut importat

Filmuleţe şi alte prostioare importate de pe alte website-uri… Din când în când mai găsesc câte ceva bun pe YouTube şi mai încorporez în câte-o postare. Conţinutul încorporat de pe alte site-uri se comportă exact ca şi cum aţi vizita site-ul respectiv.

Asta înseamnă că acele site-uri pot colecta date despre voi, pot folosi cookies şi pot urmări interacţiunea cu acel conţinut. La cât de des folosiţi şi voi aceste platforme, probabil v-aţi dat acordul de câteva sute (poate mii) de ori deja.

Urmărire şi statistici

Adică Google Analytics şi alţi „ochi” indiscreţi care se holbează la ce vă holbaţi voi pe net… Da, acest blog poate folosi servicii de analiză a traficului pentru a înţelege, în mare şi foarte aproximativ, dacă scriu doar pentru mine sau mai intră şi alţi curioşi pe aici.

În statisticile acestui website, vizitatorii sunt anonimi. Nu mă interesează nici vârsta (nu că vârsta ar fi o problemă), nici sexul (alo, cel din buletin, nu vă gândiţi la prostii), nici unde vă aflaţi, nici ce aţi comandat ultima dată de mâncare. Datele sunt agregate şi folosite doar pentru statistici generale de trafic.

Înscriere la noutăţi

Pardon NU ŢINEM! Şi nici nu ne facem. De ce? Pentru că fiecare alege ce face cu timpul lui. Nu vrem înjurături de la „abonaţi” pe motiv că le spămuim căsuţele de e-mail şi aşa greu încercate de e-marketingul agresiv al zilelor noastre.

Drepturile voastre (că aşa zice regulamentul)

Conform legislaţiei europene privind protecţia datelor, aveţi dreptul să solicitaţi informaţii despre eventualele date personale care ar putea fi colectate prin intermediul acestui site, precum şi ştergerea sau limitarea prelucrării lor.

Pe scurt: dacă aveţi nelămuriri serioase despre datele voastre, scrieţi la adresa de contact şi vedem ce se poate face.

În loc de concluzie

Dacă răsfoiţi acest blog, o faceţi ca oamenii mari, adică pe propria răspundere şi cu responsabilitate, sper.

Urăsc reclama, deci NU voi face reclamă la produse (decât dacă sunt ale mele) şi nici nu vând direct produse pe acest blog. Dacă aveţi plăcerea să petreceţi câteva minute (sau câteva ore) tihnite citind, sunteţi bineveniţi oricând.

Chiar dacă această „politică” nu a fost scrisă 100% în limbaj juridic steril, vă asigur că identităţile voastre, reale sau imaginare, sunt în siguranţă.

Lectură plăcută!

Dacă vi-i musai să citiţi un text arid pe care nu-l respectă niciuna din entităţile care ar trebui să o facă, vă recomand să căutaţi pe orice motor de căutare preferaţi regulamentul european privind protecţia datelor personale. Îl ştiţi voi care.

Noi să fim sănătoşi. Toate cele bune vă doresc.

Cu drag, Luminiţa