În ochi rotunzi se oglindeşte deopotrivă
Imaginar realul. Cu minţile-n derivă,
Lumea de vis îşi picură licoarea deşartă
În realitatea rece şi de culoare moartă.
Croieşte-n suflet albii pentru trăiri de-o clipă
Uscate de dogoarea spaimei. Ce risipă…
Zborul înalt se frânge în cădere-adâncă,
Zidul strălucitor se năruie în stâncă,
Cununi de aur, diamante şi rubine
Împung fruntea. De spini sunt pline.
Se scurg şiroaie pe veşminte zdrenţuite
Clădind în inimi credinţe şlefuite
Cu pulberi de oase de martiri
Şi mantre umile dosite în rostiri
Însufleţite de dangăte de clopot
Adesea exilate de mânii date-n clocot.
Văpaia soarelui ridică din nisipuri
Făpturi măreţe-n alte timpuri,
De capete încinse plăsmuite
De cei neştiutori cu sârg râvnite.
Oglinda dintre lumi îşi face trocul
Pentru mărgele de nimic îţi ia norocul,
Cu năluciri îţi bântuie făptura
Şi din străfunduri răscoleşte ura
Brodându-i chipul hâd pe canava
Urlând în lumea ei de mucava.
De-atâtea răscoliri prea subţiată
Voinţa zace între lumi, atrofiată.
Argintul se topeşte pe oglindă
Sătul de soarta mult prea suferindă
În trupuri de mesteceni îşi picură sclipirea,
Cu gheare răzvrătite îşi sfâşie lucirea
Ar vrea din plin să-şi vândă nerozia,
Să-şi trâmbiţeze din rărunchi apostazia,
Să fie osândit în cei treizeci de arginţi
Hulit şi izgonit din rugă, dintre sfinţi,
Prin vălul dintre lumi să treacă strecurat
Lăsând în urmă ură şi păcat
Ca-n zori să fie iarăşi poartă între lumi
Păşită doar de îndrăzneţi şi de nebuni.