Răzleţe molecule ciocnite-n întâmplare
Las-apriga dorinţă de trai în contemplare.
Se agită-n iureş tandru, vârtej de-mpreunare,
Cătându-şi mântuirea în nesfârşita mare…
Sătule sunt de haos.

Înlănţuite-n dansuri, rituri de-nşiruire,
Tânjesc la sfânta tihnă, măreaţa neclintire.
În ţesături savante se leagă cu uimire
Dezvăluidu-şi taina numită vieţuire…
Bolnave sunt de haos.

În calea lor, surate se strâng în mândre hore
Ce modelează forme tăcute sau sonore
Şi zămislesc odrasle cu entropii minore
Crezând că, nemişcate zile în şir sau ore…
S-or lecui de haos.

Când toate-s ordonate-n cuminte rânduire
Un dor nebun le încearcă, dor mut de bântuire.
Visează reci abisuri de dulce vlăguire
Şi inimi clocotite de stele-n devenire…
Foame le e de haos.

Lăstare de fantome le bântuie hulite,
Se zbat încătuşate în hoarde hăituite
Uitând nemărginirea se ascund înghesuite
În umbre de păcate prelungi şi chinuite…
Se mistuie în haos.

Cu ele, noi ne zbatem în nesfârşite şiruri,
Liniştea o culegem din rugăciuni şi miruri,
Ne-mpovărăm cu aur, grele corvezi şi biruri…
Lumina nu străpunge prin bezna din deliruri.
Născuţi suntem din haos.

Cu inimile goale de cânt şi tânguire,
Ne îndesăm nădejdea în sfintele potire
Pornind cu rânduirea război de mântuire
Sorbind cu însetare izvor de ostoire…
Ne este dor de haos.

Şi-n vremea de pe urmă când clipele dispar
Privind cu groaza-n suflet al timpului hotar
Ne-om răfui cu soarta, al vieţii cămătar
Tocmind spre amintire lumină pe altar.