De curând am avut privilegiul de a însoţi un grup de nomazi care-şi transportau cristalita prin stepa cea aridă a marelui Samir.
Drumul anevoios ne-a fost vegheat de războinici legendari despre care se spune că nu se despart niciodată de krakstarii lor.

Străjer şi Zburător

O caravana lungă de barje mari şi grele,
Prin câmp îşi taie drumul trecând încet spre munţi.
Îmblânzitori călare le apără de rele,
Au straie lungi, cernite, de colb ei par cărunţi.

Deasupra îi veghează, scrutând cu grijă-n umbre,
Străjerul cu-a lui fiară strunită în zbor lent.
În zori primise vorbă că veştile sunt sumbre
Şi-acum îşi face rondul mereu tot mai atent.

Un licăr slab zăreşte în prag de trecătoare
Şi pe krakstar îndeamnă să zboare cât mai jos.
Se prinde bine-n chingă: – E rost de vânătoare!
Îşi spune scurt în barbă, aproape bucuros.

Simţind în frate-avântul krakstarul se-nfioară
Şi blana îşi zburleşte pe spate şi pe gât.
Aripa îşi roteşte şi-n cercuri largi coboară,
Ţintind la umbra neagră, el zboară hotărât.

Războaie duse simte săpate pe retină
Şi simţăminte tulburi acum firea-i trezesc:
„Sunt zburător năpraznic cu suflet de felină
Şi-un dor ascuns de luptă eu vreau să-mi ostoiesc!”

Miros de sânge proaspăt îi picură în nări
Şi răgetul de luptă îi arde mut gâtlejul:
„În stepa aspră nu ai timp de ezitări.
De-o faci, să mori stupid tu ai prilejul!”

Străjeru-i află gândul de fiară neîmblânzită
Şi îşi apleacă-obrazul pe gâtul încordat.
Şopteşte-o vrajă blândă spre inima zorită
Şi lava-aprinsă-n vene pe loc a îngheţat.

Deasupra stepei suflă doar vântul cel fierbinte,
Iar de a stâncii umbră intrusu-i apărat.
Nu ştie că în ceruri doi fraţi plutesc cuminte
Şi-şi pregătesc atacul cu grijă calculat.

O simplă adiere domol i-atinge chipul
Şi-n gheare mari şi aspre din loc e înşfăcat.
Cu spaim-adâncă-n vintre îşi numără el timpul
Rămas pe astă lume. Se pune pe-nchinat.

– Nu te ruga, năpârcă! Nu ăsta ţi-i sfârşitul,
Deşi îţi meriţi soarta de trădător murdar.
Aşteaptă-ţi judecata ce-ţi scrie asfinţitul
Şi ti-i ruga cu viaţa la gâdele barbar.

Krakstaru-i poartă-n vale, spre barjele oprite
Şi îşi depune prinsul, pe jos, între nomazi.
Legat e strâns în lanţuri cu cristalit călite
Şi-l însoţesc la jude să îl descoase azi.

Victoria-i marcată c-un chiot scurt de luptă,
Krakstaru-şi cântă fapta în vălătuc de fum.
Ţanţoş îşi umflă pieptul şi stă cu burta suptă…
– Da, frate, ai dreptate! E ultimul lui drum!

Din zbor salută tribul, opresc pe o culme sură,
Şi-şi pregătesc culcuşul. Veghind, se odihnesc.
Străjeru-i scoate şaua şi platoşa cea dură,
Cu fruntea-i freacă fruntea. Ca fraţii se îndrăgesc.

De prunci sunt împreună şi par crescuţi de-o mamă,
Împart în viaţă toate, trecut şi viitor,
Ca firele-mpletite, pe veci ei sunt de-o seamă,
Doi fraţi – un singur suflet: Străjer şi Zburător.

Încă un text cules de DreamWeaver din Cronicile Krakstarilor, parte a Experimentului literar Republica, iniţiat şi găzduit de Gazeta SF.

Sub bagheta magică a lui John Dobro, minunatul ilustrator-vrăjitor al Gazetei SF, Cronicile Îmblânzitorilor de krakstari de pe Samir au prins culoare şi formă. Mii de mulţumiri, John.