În fiecare asfinţit sălăşluieşte
O efemeră toamnă.
De după munte, soarele jeleşte
Luna, mărita-i doamnă.
Volburi aprinse de văpăi
Brăzdează-n nori seninul,
Însângerate vâlvătăi
Amare ca pelinul.

În al tenebrelor tărâm cobori,
Suflet neostoit,
În bezna timpului să mori
Până la răsărit
Când îţi vei sfâşia veşmântul
Nopţii cu stele de pe trup
Doar ca să umpli orizontul
Cu-al dorului tău rug.