În răsuciri de valuri,
Pe înspumate maluri,
În scoici de perle grele
Şi-n horele de iele
Îmi caut alinarea.
Frunţii îi dau răcoarea
Pe marmura săpată
De dalta cea mirată
De-atâta frumuseţe.
Cioplită cu tandreţe,
Îşi împlineşte harul,
Privirii îi dă darul
Iubirii de o clipă,
În zbatere de-aripă,
În strigăt de măiastră
Spre zarea cea albastră.
În trepte înalţi gândul,
Pietrei îi dai avântul
De pasăre-n văzduh.
Bronzul capătă duh
Rotund şi strălucire,
Ochii primesc sclipire
Sub mâna ta asprită
De dalta cea muncită.
Tăcerea chemi la masă
În a iubirii casă
Cu poartă de sărut,
Cu suflet de-nceput.
A ta domoală vorbă
În piatră sapă slovă
Şoptită lin în tine,
Strigată mut în mine
Cu dar de înviere
A multor doruri grele.