Cu ploi de stele făptura-ţi primeneşti,
În văl de nebuloasă pruncii îţi odrăsleşti,
Să dănţui sălbatic nicicând nu conteneşti,
Cu iubirile reci, dorul nebun îţi ostoieşti.

Infern în paradis îţi este locul,
De viaţă şi de moarte, jocul.
Frigul năpraznic îţi aţâţă focul.
Întreaga ta noimă-i norocul.

Dorinţe divine de punct fără soartă
În creşteri gigante şi mândre te poartă,
Ucigaşa-ţi gândire micimea nu iartă.
În logica-ţi oarbă, voinţa-i o artă.

Râzând clădeşti înnegurata-ţi lume,
Apoi, complet uitat de sfânta-nţelepciune,
Îi spinteci adâncimea semănând genune
Şi sufletu-ţi reverşi – ofrandă şi minune.

Din miez de-ntuneric scoţi albă lumină,
Cu astre jonglezi şi cu bulgări de tină
Şi-n urlet de fiară auzi doar surdină.
Suveran nesătul, vrei jertfa deplină.

Negând fără leac adevăruri binare,
În haos etern îţi găseşti alinare,
Voluptoase plăceri adânceşti în visare
Şi plânsului dai a durerii uitare.

Inocent şi pervers,
Stăpânit doar în vers,
Nefiinţei revers,
Eşti tu, nepătruns univers.