Un simplu punct
E cel care sfârşeşte versul.
Un punct,
Aşa spun unii că-nceput-a Universul.
Mărunt, discret şi mult prea concentrat,
De prea mult sine-a explodat.
C-un infinit de puncte a însămânţat abisul
Şi, de atunci, punctul îşi trăieşte visul.
Cotropitor,
Înghite tot ce-i iese-n cale.
Mistuitor,
Nu are limite, hotare.
În elegantul vals cu piruete
El rânduieşte totul în spirale desuete.
Mândrele astre,
Prea timidele planete
Urmează traiectorii, ecuaţii rezolvate
Să aibă oare-un rost sau dezlânate-s toate?
Destine încrustate în cleştar
Ori praf nebun purtat de vânt solar?
O întrebare zace în faţa timpului defunct…
Să fie Universul doar un punct?