În jungla sufocată, fără noimă,
Cărarea-i rătăcită în hăţiş.
Lung adăpate de fetida moină,
Liane răsucite ţes păienjeniş.
Frunzişul răscolit în urmă-mi năvăleşte,
Fierbe mocnit în ziua cea mai lungă,
Încătuşat în ceţuri, la văzduh tânjeşte,
Din soare a rămas numai o dungă.
Maceta hăcuie ca un tâlhar tocmit,
Desişul se topeşte-n luminiş,
Un şarpe fără suflet, lung, vrăjit,
Stânca tăiată-n trepte urcă pe furiş.
Făclii flămânde muşc-al nopţii început,
Un flaut tânguie o melodie sumbră,
Mintea mă-nşeală, magu-i priceput…
Din trunchiuri ies popoare fără umbră.
În asfinţit străluce un tăiş,
O gheară rece fără milă smulge
De sub al coastei tandru ascunziş
O inimă în care viaţa plânge.
Sub munţii falşi poporul în delir se zbate
Arzând de spaimă ca în vatră.
În pumnul strâns inima încă bate,
Sub ochi sticloşi. Pe treptele de piatră
Sângele curge-n fluvii de rubine,
Regele crud nu ştie a privi în urmă
La încleiata dâră de ruşine,
Păşeşte aţâţat, urmat de turmă.
În umbra lui, mândru-şi înfoaie
Penajul sacru de smarald
Un şarpe hâd, un soi de lighioaie
Închipuită de-un pretins herald.
Cuprins de zel, ofranda o înalţă către cer.
Ţicnitul vrea, pe veci, ploaia să lege,
Pe zeul lui îl vrea teribil temnicer
Vrăjmaşilor conduşi de un alt rege.
Orbeşte se încrede în a vrajei forţă,
Trupul inert prăvale în abis de cenotaf,
Inima pârjoleşte în a strajei torţă,
Apoi, cu silă, o azvârle-n praf.
Al nebunie sale unic prizonier,
Poporul şi-a răpus în ritualuri,
Potop de grindină şi fier,
Ura nestăvilită se coboară-n valuri.
Sfetnic perfid, cu colţi înveninaţi,
Ascuns dibaci în trup de târâtoare,
Zeul dispare printre exaltaţi,
Privirea îşi propteşte-n ţinta viitoare.
Călcat în sânge, zace-n zdrenţe un stindard,
Încrâncenat soarele şade după lună,
Marele şarpe-şi frânge al penelor smarald,
Jungla-mpresoară totul ca ibovinca nebună.
Fără să afle vreun folos în cei sacrificaţi,
E cruda ironie a sorţii
Ca dincolo de regi şi zei mult veneraţi,
Viaţa să năpădească templul morţii.