Născuţi bătrâni, bolnavi şi obosiţi,
Vă căutaţi eternitatea.
Veşnic flămânzi şi prea nemulţumiţi,
Vă osteneşte vanitatea.

Chipul născut nu vi-i de ajuns.
Cu aur, plumb şi sulimanuri,
În dosul măştii l-aţi ascuns.
Picturi pe porţelanuri!

Străini de tot ce e mai sfânt,
Înfulecaţi iluzii.
Vă faceţi bogăţia legământ,
Dar vă vorbiţi ca surzii

Şi în oglinzi vă adânciţi mândria,
Săpaţi cu disperare!
Din turnuri fluturaţi mărinimia,
Voi, cei bolnavi de nepăsare.

În zelul vostru, marmură clădiţi,
Ziduri – vise deşarte
Şi între ele, cu sârg îngrămădiţi
Crunta spaimă de moarte.

Vă picuraţi în trupuri otrăvuri şi licori,
Leacuri şi elixiruri.
Zoriţi, învăluiţi cumplitele duhori
Cu delicate iruri.

Vă învârtiţi în viaţă fără rost
Râvnind la preamărire,
Vă ostoiţi cu trufandale-n post
Tânjind la sfânta nemurire.

Păşind smeriţi, sub tălpi striviţi
Poteci de mănăstire.
Bocind pe la icoane vă cerşiţi
Un dram de mântuire.

De ce tălpile vă mai osândiţi
Prin negrele noroaie?
De ce genunchii vi-i trântiţi
Pe colţuri de pietroaie

Dacă-n cristal şi-argint vă meşteriţi
Oglinzi prea şlefuite…
Să vă reflecte mult prea fericiţi?
Sufletele jefuite!

Împodobit cu aur şi mătăsuri grele,
Cuvântul vostru-i nadă.
Păuni trufaşi cu ochii aninaţi de stele,
Credinţa voastră-i de paradă.

Foşnind, adevăraţii voştri zei
S-or preschimba în scrum
Lăsând în sufletele voastre de atei
Doar colbul… ca pe drum

Şi trupurile voastre adulate,
Ofrande goale, seci,
S-or înşira – podoabe deşănţate
Pe altare pângărite, reci.

Spre cer, degeaba voi mai înălţaţi
Fierbinţi dar calpe rugi.
Munciţi în van, pe sfinţi să-i îmbunaţi,
Dacă vi-i credeţi slugi.

Când moartea vă va despica de turmă,
Din aur, plumb şi sulimanuri,
Ce daruri minunate veţi lăsa în urmă?
Cioburi de porţelanuri?