Îţi priveşti cu mâhnire braţele. Fără lumina soarelui tău, smaraldul pielii tale a început să pălească. În scurt timp, simbioţii tăi minusculi vor intra în hibernare. Ar trebui să o faci şi tu. Fără fotosinteză vei fi din ce în ce mai slăbit.
Copila avea un dar. Un dar unic. Unic în lumea ei. Vis sau blestem, nimeni nu putea spune. În vis, putea pătrunde adânc în ţesătura universului şi, uneori, chiar dincolo de ea.
Priveşti cu regret chipul schimonosit al bătrânului. Cât de idiot poţi să fii... De ce l-ai ales tocmai pe el, un biet slujitor în templu, adus de spate şi cu obrazul brăzdat de neîndurătoarea bătrâneţe. Nu ştie ce-i făţărnicia...
Un nou salt? Nu au trecut nici cinci ore, murmură căpitanul şi îşi trecu degetele prin părul cărunt...
"Ce face?" "Se odihneşte... "Cum a mers?" "Strună... cred. Numai sfinţii părinţi din stele ştiu..."
Ce aţi făcut, fraţilor? Voodoo? Parcă spuneai că ai fraza cheie pentru trezirea ei. Ce naiba? Nu a fost bună?
În lumina blândă a după-amiezii, cele două fetiţe păreau îngeri coborâţi din ceruri...
Pe tronul tău şezi astăzi ca pe jar... / Puterea nu-ţi mai pare-un dar. / Doar ochi pustii de slugi pavează calea...