Când universu-şi frânge mijlocul în tainice iubiri
Cu supernove prea aprinse în simţiri,
Timpul îşi leagă nod pe-a firului nemărginire,
Quasarii îşi dau duhul visând la nemurire
Şi albele pitice se înghit de dinăuntru
Născând negrele găuri cu zâmbet strâmb şi hâtru.

Sfere-nşirate sumbru pe fire nevăzute
Se-nvârt cu eleganţă în valsuri încrezute.
Paşi complicaţi descriu cu vaste ecuaţii
Şi-n dans nebun târăsc planete, luni şi naţii.
Mărgele de lumină cad lent, în largi spirale
Spre destinaţii reci, cumplite şi finale.

Doar timpul leagă noduri pe firul său cel drept
Şi stele mici, firave, şirag stau pe-al tău piept.
Tresaltă şi străluce când sufletu-ţi mirean
Tânjeşte-n neagra noapte la boabe de mărgean.
În ochi plini de abisuri ard flăcări de-ntuneric,
Chipul tău prinde formă tăcut, grav şi himeric.

Cu nori de nebuloase fruntea ţi-e luminată,
În cozi lungi de comete, gura vag conturată.
Arc lung de galaxie spre sân coboară lent,
Umeri atinge-n treacăt şăgalnic, indecent,
La piept află culcuş. Albastre nestemate
Pielea-ţi ating zâmbind neruşinate.

Vreau să le sting în palmă, să le zdrobesc cu ciudă
Dar ura se topeşte sub mâna mea zăludă
Ce-a prins a picta coapse sub pântecul molatic.
Nebun zburdă spre glezne penelul singuratic
Pudrând cu pulbere de rouă formele lungi, discrete
Cu arcuiri suave şi rotunjiri cochete.

Curând al meu penel sfârşeşte de pictat
Şi, de-aşa dulce chin, cade epuizat.
Doar timpul leagă noduri pe firul său cel drept
Când stele mici, firave, şirag stau pe-al tău piept.