Cerul aşterne peste câmpuri cenuşii
Mantie albă brodată-n mii de stele,
Pe la ferestre, gerul ţese frunze străvezii,
Dealuri adorm pe sub troiene grele.

E vremea să ne adunăm pe lângă vatră,
Să murmurăm poveşti şi basme de demult
Cu Feţi Frumoşi, Ilene şi uriaşi de piatră,
E vremea aşteptată cu dor mult.

E vremea când ne strângem laolaltă
Şi din colinde ţesem al credinţei borangic.
De tandră împlinire inimile saltă
Iar lacrima coboară printre gene… doar un pic.

E vremea când uimirea celor mici
Ochii mijiţi ni-i rotunjeşte
Înveselindu-i bine pe bunici
Când Moşul bun cu daruri ne vrăjeşte.

Asta numesc românii „SĂRBĂTORI”,
Ăsta-i motivul nostru de mândrie,
Când cei mai dragi colindători
Ne calcă pragul cu dar de bucurie.

Să spună toţi că suntem visători
Că dăm goana nebună pe odihnă.
Asta numesc românii „SĂRBĂTORI”:
Cei dragi alături, în deplină tihnă.