Din timpul său e scos
Ca un hoinar,
De vlagă zace stors
Ca de hoitar.
Între nici două clipe
Prigonit,
Gândul ar vrea să-şi ţipe
Îngrozit
De zbaterea deşartă
Istovit,
De-ncrâncenata soartă
Otrăvit.
Cu fruntea-ncinsă
Ca de spini,
Făptura învinsă
Ca de vini
Poteca stearpă
Calcă.
Mintea, dogită harpă,
Toacă.
În ochii reci şi plini
De lacrimi grele
Se coc amari ciorchini
De stele.
Păcatul lui
E zborul,
Pedeapsa lui
E dorul.
La depărtări râvnit-a
Însetat,
Ruptura săvârşit-a
Avântat.
Acum înghesuie singurătăţi
În amintire
Şi-n suflet jumătăţi
Fără iubire.
Nu-i întreg universul
De ajuns
Să îi dezlege versul
Nepătruns,
În veac străin
Rătăcitor,
În timpul său divin,
Nemuritor.